Dialog cu cetățenii


  • Comunicat: Comunicatul PNL privind salubrizarea - un atac politic din partea unor persoane prea puțin informate
    Un comunicat al PNL Botoșani, intitulat „Incompetența și dezinteresul CJ Botoșani și SC Urban Serv cresc (?) taxele de salubrizare plătite la Botoșani – Proasta gestionare a problemei gunoiului, în ultimii ani, la nivel național și local, se răsfrânge acum asupra cetățenilor și agenților economici din Botoșani”, publicat în „Botoșăneanul” din 22.02.2019, este o manipulare a opiniei publice în privinţa taxării incorecte la serviciile de salubrizare prestate agenților economici de pe raza municipiului de care, din păcate, cei care au dat comunicatul sunt în totalitate răspunzători (prin reprezentanții lor din perioada 2008-2012 în administrația publică de la nivel de CJ au aprobat toate prevederile proiectului care acum afectează cetățenii și agenții economici). Citiți întregul comunicat aici iar documentele anexate la comunicat le puteți citi aici.
    [postat pe 27.02.2019 de ]
  • Comunicat: Societatea Urban Serv SA Botoșani, având în vedere situația existentă în platformele de colectare din condominii (blocuri), pline cu deșeuri vegetale (frunze și crengi) sau cu deșeuri menajere (aruncate peste cele vegetale), cere scuze cetățenilor în legătură cu disconfortul creat și îi informează că pentru această categorie de deșeuri nu există un depozit autorizat (dotat cu instalație de compostare) la nivelul județului Botoșani, iar conform adresei Consiliului Județean nr. 10383 / 03.08.2018, cităm „operatorul CMID (depozitul de la Stăuceni) nu este obligat să accepte acest tip de deșeuri, cât timp nu dispune de o facilitate de valorificare/reciclare prin compostare a acestora”. Citiți întregul comunicat aici, împreună cu următoarele documente conexe: adresa Consiliului Județean nr. 10383 / 03.08.2018, adresa Urban Serv SA nr. 6907 / 06.06.2018, adresa Urban Serv SA nr. 10777 / 06.09.2018, adresa Urban Serv SA nr. 12037 / 04.10.2018, adresa Urban Serv SA nr. 13019 / 26.10.2018.
    [postat pe 06.11.2018 de ]